”Podul minune” de la Ungheni, Iași, deși 85% din traficul cu R.Moldova se face pe la Albița!

0
985

Peste 500 de persoane, alături de oficialităţi din România, au participat sâmbătă, în Republica Moldova, la demararea lucrărilor primului pod rutier de autostradă peste râul Prut din ultimii 60 de ani – Podul de la Ungheni, intitulat „Podul de flori”.

Un eveniment declarat de oficialități drept un moment istoric, deși se ignoră situații clare, cu cifre și date statistice, care arată că Vama Albița este principala poartă de intrare dinspre Republica Moldova spre UE, și nu Ungheni. 

În timp ce Vasluiul este văduvit de autostrăzi și drumuri rapide, iar 80-85% din traficul de mărfuri și bunuri al țării vecine se face pe la Albița, oficialitățile române se laudă cu un pod construit într-o vamă tranzitată de moldovenii care merg la shopping în Iași, mai mult, decât pentru tranzit de mărfuri. Iată cum se laudă Grindeanu: 

”Moment istoric: primul pod peste Prut construit, după Revoluţie!
Astăzi, au început lucrările la construcţia ansamblului de poduri peste Prut, proiect în valoare de peste 150 de milioane de lei (fără TVA), finanțat prin fonduri europene (CEF).
Antreprenorul trebuie să finalizeze până la sfârșitul anului viitor (18 luni) construcția acestui pod modern de 261 m, care va avea profil de autostradă.
Noul pod de la Ungheni face parte din proiectul Autostrăzii Unirii (A8) și va interconecta infrastructurile rutiere ale României şi Republicii Moldova, ceea ce va aduce noi oportunități economice ambelor state românești de pe cele două maluri ale Prutului”. 
Domnule Grindeanu, Vasluiul este bun doar pentru voturi? De ce suntem lăsați în afara oricăror autostrăzi sau drumuri rapide?