INCREDIBIL! Mai multe berze au provocat o uriașă pană de curent în Brodoc, la Vaslui

0
1148

Situație absolut incredibilă, care a condus la o uriașă pană de curent, care a afectat sute de case in suburbia Brodoc, până vineri, la orele prânzului.

Peste 1.500 de locuitori au rămas fără curent la locuințe, în beznă totală. La ora 20.51, de la Delgaz Gris s-a primit un mesaj, în toată suburbia Brodoc, precum că a fost întrerupt curentul electric, până după miezul nopții, la ora 00.39, din cauza unor deranjamente.

Numai că, pana de curent s-a prelungit până vineri, la prânz, spre disperarea oamenilor, care nu au putut folosi frigiderele, centralele termice sau mașinile de spălat.

„A fost întuneric beznă”, a spus un localnic.

Abia vineri s-a aflat ce s-a petrecut. Mai multe berze s-au așezat pe firele de curent de la Stația de Transformare din zona CET, iar la un moment dat, în urma unor mișcări bruște au provocat un arc electric, care a distrus toate transformatoarele din zona Brodoc.

Toată ziua de vineri, echipele Delgaz Grid au muncit pentru a repara avaria, fiind aduse generatoare din mai multe locuri, pentru a realimenta casele din Brodoc.