Se împlinesc 145 de ani de la nașterea lui Constantin Tănase, actorul-simbol al Vasluiului

În primii ani de viaţă, împreună cu prietenii, alerga pe toată uliţa şi pe toate maidanele, vara înota în apa Vasluieţului şi prindea cu mâna peşti şi raci, iar iarna se dădea pe gheaţă, cu o singură patină, pe care o confecţionase chiar el. Încă din acei ani a primit porecla „Năsăilă“, aluzie la nasul său lung.

Nu a fost un elev silitor, însă a fost atras de muzică și sport. În anii copilăriei a luat contact cu lumea teatrului, fiind foarte prezent la spectacolele de teatru popular de la Grădina „Pîrjoala”, unde a avut ocazia să admire prestaţia unor actori precum Zaharia Burienescu şi I.D. Ionescu. În egală măsură era atras şi de muzică, fiind nelipsit de la concertele fanfarei militare, desfăşurate în grădina publică din Vaslui.

La vârsta de 18 ani devine învăţător la Cursești, Rahova, însă, după un conflict directorul și unii dintre profesori, se mută ca învăţător la şcoala din Hârșoveni, Poenești.

Tănase devine, la scurtă vreme un dascăl iubit de către elevi, părinţi şi localnici, construindu-şi un stil de predare aparte, în care se regăseau mai vechile sale pasiuni din şcoală, muzica și sportul, dar şi excursiile cu aplicabilitate practică, în care îi învăţa pe copii istoria și geografia.

După efectuarea stagiului militar, se înscrie la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, unde, în faţa comisiei formate din Ştefan Sihleanu, C.I. Nottara, Aristizza Romanescu, Alexandru Davila şi Eduard Wachmann, prezintă cu suuces fabula „Naiul, cobza şi vioara“.

În vara anului 1905, Constantin Tănase a absolvit Teatrul, în acelaşi an căsătorindu-se cu actriţa Iosefina Reitman.

A început să lucreze în teatru, primind roluri nesemnificative la Teatrul Naţional, a jucat, apoi, în trupe particulare, care purtau numele celor care le înfiinţaseră: Compania Grigoriu, Nicu Poenaru, N. Niculescu Buzău – oscilând între operetă şi comedie.

Va cunoaşte o oarecare faimă, după prestaţiile din trupa lui Alexandru Bărcănescu, la „Asociaţia lirică“, înfiinţată în anul 1912.

În perioada Primului Război Mondial, Tănase întrerupe stagiunea şi se prezintă la regiment, iar pentru a ridica moralul soldaţilor români răniţi aflaţi în spitale, susţinea momente artistice alături de presonalităţi precum George Enescu.

A urmat divorţul de soţia sa, se recăsătoreşte cu Virginia Niculescu, apoi, la aproape 40 de ani, în anul 1919, la 2 iulie, a înfiinţat trupa de teatru de revistă „Cărăbuș”, chiar în inima oraşului București.

Erau puse astfel, la noi, bazele teatrului de revistă, surse de inspiraţie fiind spectacolul de cabaret franţuzesc, pe muzică, la care Constantin Tănase are meritul de a fi fost inspirat în suprapunerea monologului, a cupletului satiric, a cupletului muzical şi a altor mijloace moderne de realizare a unui spectacol de gen.

Trebuie spus că din momentul în care s-a mutat la București, singurele vizite făcute părinților, la Vaslui, au fost în timpul turneelor cu „Cărăbuș”.

În 1945, Rusia sovietică a ocupat România. Actorul, dorind să ironizeze obiceiurile soldatului rus de a rechiziţiona ceasuri, a scris cupletul „Davai ceas”:„Rău era cu «der, die, das»/Da-i mai rău cu «davai ceas»/De la Nistru pân’ la Don/Davai ceas, davai palton/Davai ceas, davai moşie/Haraşo, tovărăşie”.

După mai multe reprezentaţii, Constantin Tănase a fost arestat, ameninţat cu moartea, şi i s-a ordonat să nu mai joace piesa. Dar Tănase nu era omul uşor de intimidat. La următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mâinile „bandajate” cu ceasuri de mână.

Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariţie, deşi actorul nu a scos niciun cuvânt. Apoi, şi-a deschis pardesiul, scoţând la iveală un imens ceas cu pendulă. Arătând către acesta, a spus doar:„El tic, eu tac, el tic, eu tac”.

Două zile mai târziu, pe 29 august 1945, marele actor era mort. Zvonurile vorbesc că soldaţii ruşi l-ar fi omorât. Oficial, Tănase ar fi murit din cauza unui blocaj renal. Dar și acest scenariu are semne de întrebare.