Șofer beat mangă, prins de polițiștii din Negrești. Conducea o mașină de Maramureș
În urmă cu câteva zile, polițiștii negreșteni au oprit pentru control un autovehicul, înmatriculat în județul Maramureș, condus de către un bărbat, de 36 ani, din orașul Negrești.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conform buletinul de analiză toxicologică înaintat de către medicii legiști în cauză, acesta ar fi avut o îmbibație de alcool pur în sânge peste limita legală admisă, la momentul prelevării mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
La data de 3 iulie 2025, în baza probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești l-au reținut pe bărbat, pentru 24 ore.
Ulterior, la data de 4 iulie 2025, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.









