ALERTĂ 112: Acest monstru este căutat de poliție. Și-a ucis și incendiat iubita, la Mureș (FOTO, VIDEO)
Este alertă la nivel național: polițiștii caută un bărbat care este bănuit că și-a ucis iubita, după care i-a incendiat și locuința.
Individul considerat extrem de periculos este dat în urmărire națională de mai multe luni.

IPJ Vaslui a transmis fotografia bărbatului care și-a omorât iubita, apoi a incendiat-o. Individul are antecedente penale, fiind condamnat la 15 ani în închisoare pentru crimă.
El este recidivist și a mai fost condamnat tot pentru acte de violență. Femeia era mama unui copil de 7 ani dintr-o altă relație.
„Din primele cercetări efectuate, persoana bănuită de comiterea faptei: Gânj Emil, în vârstă de 37 de ani, din judeţul Mureş. Rugăm persoanele care îl văd pe bărbat să nu intre în contact cu acesta, ci să apeleze urgent numărul 112!”, au anunțat reprezentanții IPJ Vaslui.
Emil Gânj este cunoscut drept o persoană violentă.
Semnalmentele persoanei bănuite de comiterea faptei: bărbatul are o înălțime de aproximativ 1,75 m, aprox 65 -70 kg, constituție atletică, tuns foarte scurt, având barbă tip cioc, de lungime medie, șaten, ten măsliniu, în vârstă de 37 de ani.
O tânără a fost găsită moartă în propria casă, care fusese incendiată. Potrivit informațiilor preliminare, femeia fusese ucisă, iar criminalul a dat foc la casă pentru a scăpa de dovezi.
Potrivit surselor, principalul suspect este fostul iubit, pentru care femeia avea ordin de protecție din luna februarie, transmite Antena 3 CNN.
În luna februarie, tânăra, în vârstă de 23 de ani, fusese răpită de același individ. Ea a fost găsită după două zile, reușind să scape și să ceară ajutor într-un magazin, după ce nimeni nu a vrut să o ajute în stradă.
Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru crimă, și a petrecut 15 ani în închisoare. Femeia obținuse un ordin de protecție împotriva lui, însă acesta a tăiat brățara de monitorizare acum un an.









