Polițiștii de frontieră și vameșii de la Albița au găsit o mică avere, în mașina unui cetățean moldovean
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la controlul de frontieră, asupra unui bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, suma de 29.500 de euro, nedeclarată și ascunsă, în vederea sustragerii de la controlul vamal, sub scaunul șoferului, în autoturismul propriu.
În ziua de 7 august a.c, în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 37 de ani, conducând autoturismul propriu.
Polițiștii de frontieră, având un profil de risc al cetățeanului în cauză, au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit, asupra bărbatului, nedeclarată și ascunsă în vederea sustragerii de la controlul vamal, sub scaunul șoferului, în autoturism, suma de 29.500 de euro.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii întregii sume şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 lei.






