La 18 ani, a furat o motocicletă și a plecat la plimbare prin sat, în comuna Oltenești

0
520

Cu două seri în urmă, în jurul orei 21.00, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși, aflați în misiune în satul Târzii, comuna Oltenești, au tras pe dreapta o motocicletă. la volanul căreia se afla un tânăr de 18 ani.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule .

Totodată, aceștia au constatat faptul că moticleta are inspecția tehnică periodică expirată și nu deține poliță de asigurare obligatorie valabilă, astfel că polițiștii au reținut certificatul de înmatriculare și plăcuța cu numărul de înmatriculare.

Chestionat de polițiști, tânărul a declarat verbal faptul că, fără consimțământul proprietarului, care a lăsat cheia în contact, a pornit motocicleta și a ieșit din curtea acestuia.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tânărului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”furtul în scop de folosință”.