Ședință tensionată la CL Vaslui, joi. Ionel Sandu (AUR): ”Dacă luăm credit, ne îndatorăm și dăm toți banii înapoi?”
Consiliul Local Vaslui se întrunește, astăzi, în ședință ordinară, pentru a lua o decizie privind creditul de 30 milioane lei, cu care se va cofinanța proiectul cu construcția a 100 de apartamente ANL în Zona Industrială. Un proiect care, spune Ionel Sandu, consilier local AUR, trebuia să fie în stare avansată de execuție, însă ”din ce am văzut eu acolo, s-a făcut ceva mai mult de 5%, atât”.
Consilierii AUR anunță că nu sunt de acord cu îndatorarea orașului pe un proiect care riscă să nu se finalizeze la timp, caz în care, spun ei, Vasluiul ar trebui să dea înapoi către UE fonduri de zeci de milioane lei, pentru proiectul neterminat.
”Nu suntem împotriva construcției de locuințe pentru tineri, dimpotrivă, susținem orice proiect de acest gen. Numai că, suntem împotriva îndatorării municipiului Vaslui, cu un credit uriaș, pentru un proiect care trebuia să fie la luna 39, dar la care nu s-a lucrat deloc.
De ce nu se spune clar: erau bani la bugetul local, pentru cofinanțarea de 30 de milioane lei, la momentul semnării contractelor de finanțare și execuție? Dacă da, unde sunt bani? Și, dacă nu erau bani, de ce s-a mizat pe această îndatorare, această înrobire a orașului, cu un credit, pe care îl vom plăti destul de anevoios, date fiind schimbările preconizate de Guvern, privind administrația locală?
Cerem primarului municipiului Vaslui garanții ferme că proiectul se termină la timp, adică anul viitor, așa cum este scris în contract, pentru că, în caz contrar vom da în jur de 60 de milioane de lei înapoi, pentru nefinalizarea la timp a proiectului.
Garantează dl. Primar Braniște cu scaunul de la Primărie, dacă nu se realizează la timp construcția celor 100 de apartamente pentru tineri? Acestea sunt întrebările noastre, la care vom cere un răspuns în ședința CL”, a spus consilierul AUR Ionel Sandu, liderul de grup.









