Un tânăr din Negrești s-a spânzurat în casa mamei sale, după un accident nefericit

0
5108

Dramă de neimaginat pentru o familie din orașul Negrești, care va trebui să-și conducă fiul de numai 21 de ani la groapă, după ce acesta a fost găsit spânzurat în casa mamei sale, într-un bloc din centrul orașului.

Drama s-a petrecut sâmbătă după-amiază. Vecinii povestesc că decesul s-ar fi produs din cauza unui accident regretabil, căruia băiatul, student, i-ar fi căzut victimă. Tânărul nu a dorit să moară, însă, într-o clipă, s-a produs nenorocirea, iar băiatul a murit sufocat. 

”La data de 5 septembrie 2025, ora 14.47, Poliția Orașului Negrești a fost sesizată cu privire la faptul că, un tânăr de 21 de ani, din Negrești, județul Vaslui, a fost găsit spânzurat în locuință.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui în vederea efectuării autopsiei medico-legale și stabilirii cauzei decesului.

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, anunță IPJ Vaslui. 

Dumnezeu să-l ierte!