Victorie pentru zeci de mii de pensionari vasluieni. Pensii mai mari cu 40%!

0
226




VESTE BUNĂ… Parlamentarii au hotărât ieri, în plen că pensiile vor crește cu 40%, de la 1 septembrie 2020, cei mai vehemenți opozanți la această măsură fiind parlamentarii PNL. O veste care bucură cei peste 90.000 de pensionari din sistemul public de pensii, care vor primi sume importante la pensie.









Parlamentarii au respins prevederea de creștere cu 14%, care este în vigoare în prezent, dar care contravine legii pensiilor, așa cum a fost revizuită în 2019.

Votul final din partea puterii legislative înseamnă așadar creșterea pensiilor cu 40% începând cu data de 1 septembrie 2020.

Amendamentul la OUG de rectificare bugetară a fost introdus de PSD și adoptat în comisiile de specialitate, săptămâna trecută.

Proiectul de lege pentru aprobarea rectificării, cu modificările impuse de PSD, a fost adoptat cu 242 de voturi pentru, 147 împotrivă.

„Nu-mi vine să cred că discutăm despre asta, azi. Nu există o sursă de finanțare pentru această creștere. OK, poate era în legea originală. Dar, nici acolo nu scrie. Legea a fost făcută fără sursă de finanțare”, s-a împotrivit ministrul Finanțelor, Florin Câțu. Liberalii nu sunt de acord cu mărirea pensiilor și spun că vor ataca la Curtea Constituțională.