Beat și furios, un individ agresiv din Solești a călcat în picioare ordinul de protecție

0
621

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut un bărbat de 42 de ani din comuna Solești. Individul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare și încălcarea ordinului de protecție. Acesta a nesocotit ordinul de protecție și a intrat în locuința soției sale, fiind reținut.

Pe 14 decembrie, la ora 22.15, la nivelul Poliției Municipiului Vaslui a fost generată o alertă de apropiere, respectiv, un bărbat de 42 de ani a pătruns în locuința comună, unde se afla soția sa, o femeie de 35 de ani, deși, la data de 11 decembrie 2025, împotriva acestuia a fost emis un ordin de protecție provizoriu.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au stabilit că, în acea zi, în jurul orei 22.00, pe fondul consumului excesiv de alcool, acesta ar fi pătruns în locuința comună, ar fi provocat scandal și ar fi amenințat-o pe soție.

Bărbatul a fost identificat la scurt timp de către polițiști, iar datorită stării de ebrietate, a fost transportat la Spitalul Județean Vaslui – Secția Psihiatrie, unde a rămas internat involuntar. Pe 16 decembrie, în baza probatoriului administrat, polițiștii vasluieni l-au reținut pe bărbatul cercetat, pe o perioadă de 24 de ore.

Ulterior, acesta va fi prezentat Judecătoriei Vaslui, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unor măsuri preventive.