Șoc la Iași: 70% dintre respondenții la sondajul Primăriei sunt împotriva desființării păcănelelor! De ce refuză primarul Braniște o reală dezbatere la Vaslui?

1
712

Un sondaj online lansat de Primăria Iași pe pagina de Facebook arată, surprinzător, că peste 70 la sută dintre respondenți sunt în favoarea păcănelelor. Sondajul lansat de Primăria Iași are o singură întrebare: „Sunteți de acord cu inițiativa primarului Mihai Chirica de a interzice jocurile de noroc electronice în municipiul Iași?”.

Până în prezent, la Iași, au votat 80.000 de persoane, însă rezultatele sunt neașteptate pentru primărie: puțin peste 20.000 s-au declarat „pentru”, în timp ce 60.000 nu sunt de acord cu interzicerea „păcănelelor”.

Municipalitatea trebuie să ia o decizie finală pe 26 aprilie, după consultări extinse cu cetățenii, reprezentanții Mitropoliei și proprietarii afacerilor din domeniu. Iată ce spune primarul Mihai Chirica, pe acest subiect: ”Vreau să fie o decizie de comunitate, care vizează atât administrația publică, biserica, instituțiile statului implicate, spitale de psihiatrie și cei mai importanți actori sunt cetățenii. Avem o platformă în care își pot exprima un punct de vedere, dacă sunt de acord sau nu sunt de acord cu scoaterea păcănelelor”. 

De ce, la Vaslui, primarul Lucian Braniște se comportă ca stăpânul pe plantație și refuză să poarte o dezbatere publică?

În timp ce municipii importante din România, ca Iași, Baia Mare etc, au decis să facă o reală consultare publică, la Vaslui, primarul Lucian Braniște are un comportament de stăpân, nu de primar. ”Voi interzice păcănelele”, a spus primarul, fără să mimeze măcar o discuție cu cei 53 de proprietari sau chiriași de săli de jocuri, fără să facă o dezbatere, la care să participe parlamentari, cetățeni, reprezentanți ONJN, proprietari de săli de jocuri. Nici măcar sondaj online, ca la Iași, nu a făcut.

”Nu înțelegem de ce refuză o discuție clară, deschisă, transparentă cu reprezentanții sălilor de jocuri, cu proprietarii spațiilor, cu sutele de angajați care își pierd locurile de muncă.

O întrebare pentru dl. primar Braniște: dvs vă zbateți să închideți sălile de jocuri, dar știți că fenomenul se va dubla, tripla în online? Închideți și jocurile online, iar atunci toată lumea va spune că s-a făcut dreptate. De ce refuzați să stați de vorbă cu populația orașului, nu doar cu cei 200 și ceva de susținători, care vă spun să închideți totul?”, spun reprezentanții acestor săli de jocuri din oraș.

Pe 26 martie, la ședința de Consiliu Local, aleșii din Legislativul vasluian au datoria să se întrebe și să întrebe: primarul Braniște face bine sau nu pentru că refuză orice dialog, orice dezbatere publică pe o temă care înseamnă taxe și impozite locale de milioane de lei, în fiecare an, impozite pe clădiri, spații comerciale, salarii etc? Să mai spunem că, acum, în Vaslui, circulă și alte variante decât desființarea sălilor de jocuri, cu care ar fi de acord: zonare restrictivă, cerințe de suprafață minimă, limitări de program, taxa locală substanțială și regulament riguros cu criterii stricte de autorizare. De ce refuză primarul aceste variante, care ar aduce mulți bani la buget?

1 COMENTARIU

  1. Și cine crezi că votează pentru păstrarea sălilor de jocuri de noroc ? Tot aceea care își pierd timpul la păcatele și au interes. Un om care stă zilnic la servici nu are timp să intre pe site la Primărie.

Comentariile sunt închise.