Accident GRAV la Ivănești, o persoană este inconștientă
Pompierii vasluieni intervin acum la un accident rutier produs în localitatea Valea Mare, comuna Ivănești, acolo unde un autoturism a intrat într-un cap de pod. Sunt două victime, dintre care una a fost încarcerată.
La fața locului acționează forțe din cadrul Punctului de Lucru Ivănești, cu o autospecială (A2003) încadrată cu 4 militari, precum și un echipaj TIM Vaslui și un echipaj SAJ tip B2.
Persoana încarcerată a fost extrasă, în stare de inconștiență, și i se acordă primul ajutor până la preluarea de către echipajele medicale. Cea de-a doua victimă este conștientă și prezintă politraumatisme.
Intervenția este în dinamică.









