Scene dramatice într-un sat din comuna Solești. Doi frați bătăuși au fost reținuți
Doi frați din comuna Solești, de 29 și 33 de ani, au fost reținuți de polițiști, fiind acuzați de violare de domiciliu, lovire sau alte violențe, distrugere și amenințare.
Cei doi bătăuși au pătruns în casa unui bărbat în vârstă de 29 de ani, din aceeași localitate și au distrus bunuri din interior. Mai mult, agresorii i-au amenințat cu moartea și i-au bătut atât pe tânărul de 29 de ani, cât și pe concubina acestuia.
S-a întâmplat pe 12 aprilie. La ora 19.10, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, bătăușii au pătruns fără drept într-o locuință din satul Iaz, comuna Solești, ar fi agresat fizic pe cele două persoane care erau în casă în acel moment, le-ar fi amenințat și ar fi provocat distrugeri la o ușă de acces.
Pe 13 aprilie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au luat față de cei doi bărbați cercetați măsura reținerii, pentru 24 de ore. În aceeași zi, 13 aprilie 2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a luat față de bărbații cercetați măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile,









