La Mulți Ani, de Sf. Gheorghe, tuturor sărbătoriților care își aniversează ziua numelui!
Creștinii îl prăznuiesc pe 23 aprilie pe Sfântul Gheorghe, unul dintre cei mai venerați martiri ai creștinătății, considerat simbol al curajului și credinței neclintite. Sărbătoarea marchează ziua în care acesta a fost martirizat în timpul persecuțiilor ordonate de împăratul roman Dioclețian.
Născut în Capadocia, într-o familie de creștini, Sfântul Gheorghe a rămas orfan de tată de la o vârstă fragedă, acesta fiind ucis pentru credința sa. Crescut în spirit creștin, Gheorghe a devenit un militar de rang înalt în armata imperială.
În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, el a ales să își împartă averea săracilor și să își elibereze robii, după care s-a prezentat în fața împăratului pentru a-și mărturisi credința în Hristos. Gestul său a fost considerat o sfidare directă, iar consecințele au fost cumplite: a fost întemnițat, torturat și supus unor chinuri greu de imaginat.
Tradiția creștină vorbește despre numeroase minuni petrecute în timpul suferințelor sale: vindecări miraculoase, supraviețuirea unor tentative de otrăvire și chiar învierea unui mort, toate întărindu-i reputația de „Purtător de biruință”. În cele din urmă, după ce a refuzat să renunțe la credința sa, Sfântul Gheorghe a fost condamnat la moarte și decapitat pe 23 aprilie, devenind unul dintre cei mai cinstiți martiri ai creștinătății.
În credința populară românească, ziua de Sfântul Gheorghe marchează începutul simbolic al primăverii și al unui nou ciclu de viață. Este considerată o zi de protecție și reînnoire, în care natura „prinde putere”, iar gospodarii își îndreaptă atenția spre muncile agricole și îngrijirea animalelor.
Sfântul Gheorghe este văzut ca un ocrotitor al naturii, al animalelor și al oamenilor, dar și ca un apărător împotriva răului.









