Bărbat găsit de jandarmi în balconul unei femei de 73 de ani, la Bârlad

0
61

Un bărbat a fost depistat de jandarmi în balconul unei locuințe din municipiul Bârlad, după ce proprietara, o femeie în vârstă de 73 de ani, a sunat la 112 și a anunțat prezența unei persoane necunoscute.

Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 7 mai, în jurul orei 23:00. Locuința femeii se află la parterul unui imobil din Bârlad.

Jandarmii din cadrul Detașamentului de Jandarmi Bârlad au ajuns rapid la fața locului și au identificat în interiorul balconului un bărbat. Potrivit informațiilor transmise, acesta a avut un comportament necooperant, motiv pentru care jandarmii au procedat la imobilizarea lui.

Bărbatul a fost condus la sediul unității de poliție. Jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru infracțiunea de violare de domiciliu, faptă prevăzută de articolul 224 din Codul Penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.