Cartea Electronică de Identitate ajunge în comunele vasluiene printr-o caravană mobilă
Vești importante pentru locuitorii județului Vaslui! Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Vaslui va organiza, în perioada următoare, o caravană mobilă destinată depunerii cererilor pentru eliberarea Cărții Electronice de Identitate (CEI).
Prin intermediul acestei inițiative, cetățenii vor putea depune documentele necesare direct la Caravana CEI, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor.
Reprezentanții instituției precizează că solicitările pentru eliberarea Cărții Electronice de Identitate pot fi depuse la echipa mobilă indiferent de localitatea de domiciliu a solicitantului.
Autoritățile susțin că măsura are drept scop facilitarea accesului populației la noile documente electronice și reducerea timpului de așteptare la ghișee.
Potrivit informațiilor transmise de Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Vaslui, până în luna august, caravana va ajunge în toate comunele din județ, atât pentru preluarea cererilor, cât și pentru înmânarea noilor cărți electronice de identitate.









