Prima ediție a Conferinței Județene privind Egalitatea de Șanse, la Vaslui

0
65

Prima ediție a Conferinței Județene „Repere ale politicilor și reglementărilor naționale și internaționale în domeniul Egalității de Șanse” a avut loc la Vaslui și a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, specialiști și invitați interesați de promovarea incluziunii și a tratamentului egal în societate și în mediul profesional.

Evenimentul a avut un caracter interactiv, participanții dezbătând provocările actuale privind respectarea principiilor egalității de șanse, dificultățile legislative întâlnite în diferite domenii de activitate și soluțiile necesare pentru dezvoltarea unui climat bazat pe echitate și respect reciproc.

698381549 1309488498042242 7219108775252806969 n

La conferință au participat și vicepreședinții Consiliului Județean Vaslui, Costel Zară și Mădălin Căciulă, care au subliniat importanța promovării egalității de șanse în societatea contemporană și rolul acestui principiu în consolidarea coeziunii sociale.

În cadrul dezbaterilor au fost abordate teme de actualitate precum leadershipul feminin, egalitatea de gen, strategiile de incluziune și necesitatea elaborării unor planuri de acțiune pentru asigurarea tratamentului egal în instituții și organizații.

Organizatorii au transmis că astfel de evenimente contribuie la conștientizarea importanței respectării drepturilor fundamentale și la promovarea unei societăți moderne, bazate pe nediscriminare și respect reciproc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.