Poliția Vaslui: Patru bicicliști și conducători de trotinete electrice, prinși băuți în trafic

Polițiștii vasluieni au desfășurat, joi, 16 iulie, o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor comise de conducătorii de biciclete, trotinete electrice și mopede. Oamenii legii spun că, în primele șase luni ale anului 2026, 10 persoane au decedat, iar alte 8 au fost rănite grav în accidente rutiere în care au fost implicați pietoni, bicicliști sau care au fost produse pe fondul vitezei excesive.

La acțiune au participat peste 25 de polițiști, care au verificat peste 115 vehicule și au legitimat mai mult de 140 de persoane. Totodată, 50 de participanți la trafic au fost testați cu aparatele din dotare pentru depistarea consumului de alcool și a eventualei prezențe a substanțelor psihoactive.

În urma controalelor, polițiștii au depistat patru persoane care conduceau biciclete, trotinete electrice sau mopede sub influența alcoolului.

De asemenea, pentru 15 persoane care puneau în pericol siguranța circulației a fost dispusă măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, iar în 11 cazuri au fost reținute certificatele de înmatriculare.

Polițiștii au constatat și patru infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

În ceea ce privește bicicliștii și conducătorii de trotinete electrice, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, dintre care 6 în mediul urban și 17 în mediul rural. Cele mai multe, respectiv 20 de sancțiuni (87%), au fost avertismente.

Trebuie citit
Related News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.