Au încercat să păcălească polițiștii, schimbând șoferul în mers. Tată și fiu din Huși, cercetați penal

1 vizualizare

O încercare de a induce în eroare polițiștii hușeni s-a încheiat cu un dosar penal pentru un tată și fiul său din municipiul Huși, după ce oamenii legii au observat că ocupanții unui autoturism și-au schimbat locurile înainte de oprirea în trafic.

Fapta penală s-a petrecut în seara zilei de 21 iulie, în jurul orei 18.25, pe strada Călărași din municipiul Huși. Polițiștii Biroului Ordine Publică Huși, aflați în misiune, au observat că persoanele din autoturism au făcut schimb de locuri, șoferul fiind înlocuit de un alt ocupant chiar înainte de control.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că, în momentul opririi, la volan se afla un bărbat de 55 de ani, care deține permis de conducere. Totodată, oamenii legii au constatat că, anterior, autoturismul fusese condus de fiul acestuia, în vârstă de 18 ani, care nu deține permis de conducere. Ambii sunt domiciliați în municipiul Huși.

Pe numele celor doi a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul unei persoane care nu deține permis de conducere.

Trebuie citit
Related News