Puțini vasluieni mai știu că, în urmă cu un secol, de aici plecau cărămizile folosite la numeroase construcții din Vaslui. Zilele acestea, am intrat în halele abandonate ale fostei fabrici și am descoperit urmele unei povești industriale aproape uitate. Clădirile stau să se prăbușească, dar locul ascunde o istorie veche de peste 150 de ani, o parte importantă din istoria orașului.
Puțini vasluieni mai știu astăzi că, în urmă cu peste un secol, la marginea orașului funcționa una dintre cele mai importante fabrici din zonă. De aici plecau cărămizile și țiglele care aveau să fie folosite la ridicarea unora dintre cele mai frumoase clădiri ale Vasluiului.
Astăzi, halele sunt părăsite, iar liniștea a luat locul zgomotului cuptoarelor și al muncitorilor. Totuși, zidurile rămase în picioare păstrează încă povestea unei întreprinderi care a contribuit decisiv la dezvoltarea orașului.
O afacere a familiei Mavrocordat
La sfârșitul secolului al XIX-lea, fabrica de cărămidă și țiglă din Vaslui era deținută de Gheorghe Mavrocordat, membru al cunoscutei familii boierești fanariote. Acesta a fost și constructorul celebrului Palat Mavrocordat, actualul Palat al Copiilor, ridicat între anii 1883 și 1892. Documentele istorice îl menționează drept proprietar al fabricii de cărămidă și țiglă, afacere care i-a consolidat averea și influența în zonă.
În perioada de dezvoltare a Vasluiului, fabrica producea materiale de construcții pentru locuințe, școli, clădiri administrative și alte edificii importante.
Multe dintre construcțiile istorice ridicate la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX au fost realizate cu cărămizi produse aici, într-o vreme în care materialele de construcții veneau aproape exclusiv din producția locală. În urmă cu aproximativ 100 de ani, producerea cărămizilor era un proces dificil și aproape în întregime manual.
Argila era extrasă din apropierea orașului, amestecată cu apă, modelată în forme din lemn și apoi uscată înainte de arderea în cuptoare speciale. Temperaturile ridicate transformau cărămida crudă într-un material rezistent, folosit apoi la construcția celor mai importante clădiri din Vaslui.
Fabrica producea atât cărămizi, cât și țiglă, fiind una dintre cele mai importante unități industriale ale orașului în acea perioadă. După instaurarea regimului comunist, fabrica a fost naționalizată în anul 1948.
Soarta proprietarilor a fost tragică. George Mavrocordat, moștenitorul familiei, nu a mai avut voie să părăsească România și a ajuns să lucreze ca simplu muncitor chiar în fabrica pe care o moștenise de la tatăl său. A murit în 1963, sărac și aproape uitat, fiind înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Vaslui.
Din zgomotul utilajelor a rămas doar liniștea
Astăzi, halele fostei fabrici sunt aproape pustii și sunt la un pas de a se prăbuși. Pereții încă poartă urmele unei activități industriale intense, iar spațiile odinioară pline de muncitori și utilaje au fost înghițite de timp. Cu toate acestea, construcțiile rămase reprezintă o parte importantă din patrimoniul industrial al Vasluiului și amintesc de perioada în care orașul își producea singur materialele necesare dezvoltării.
Fosta fabrică de cărămizi nu este doar o ruină industrială. Este locul din care au plecat materialele folosite la ridicarea unei părți importante din orașul pe care îl cunoaștem astăzi. Istoria ei merită redescoperită, iar puținele clădiri rămase ar putea deveni, în viitor, parte din memoria industrială a Vasluiului.
