Un accident rutier spectaculos s-a produs astăzi în zona Patru Benzi, la intrarea în municipiul Vaslui dinspre Muntenii de Jos.
Potrivit primelor informații, șoferul unui autoturism Volkswagen a ieșit din spălătoria auto situată în fața benzinăriei LUKOIL fără să se asigure la pătrunderea în trafic. În acel moment, din partea stângă venea regulamentar un autoturism Tesla, care circula dinspre Muntenii de Jos către Vaslui.
Impactul a fost extrem de puternic, cele două autoturisme fiind grav avariate. Din fericire, în urma accidentului nu au fost înregistrate victime, însă pagubele materiale sunt considerabile.
Cea mai afectată este mașina Tesla, a cărei valoare este estimată la aproximativ 30.000 de euro. În aceste condiții, asiguratorul autoturismului care a provocat accidentul va trebui să suporte contravaloarea daunelor, în funcție de evaluarea efectuată.
Polițiștii ajunși la fața locului au demarat cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.














