Drumarii de la grupul Transmir lucrează, în aceste zile, pe DJ 242D, în județul Galați, acolo unde execută o lucrare de asfaltare de cea mai bună calitate, după cum spun autoritățile și oamenii de acolo. (VIDEO, Președintele CJ Galați, Costel Fotea).
Firma vasluiană a câștigat licitația pentru modernizarea acestui tronson de drum județean, care se întinde pe 21 km și care va asigura legătura acestei comune cu drumuri importante din județul vecin.
Cu câteva zile în urmă, la această lucrare a venit și președintele CJ Galați, Costel Fotea, care s-a declarat mulțumit de stadiul procesului de asfaltare și de mobilizarea drumarilor de la Transmir, care spun că vor preda lucrarea la timp.
Ieri, la Suceveni, i-am întâlnit atât pe dl. Eduard Popica, director general, cât și pe dl. Emil Savin, managerul general al grupului Transmir. Cei doi au urmărit stadiul execuției asfaltării și au verificat calitatea lucrărilor.
”Este o lucrare de anvergură a Consiliului Județean Galați, a dlui președinte Costel Fotea, o lucrare care face parte dintr-un lanț de lucrări a CJ Galați.
Modernizarea acestui drum județean 242D vine în sprijinul cetățenilor din această zonă, legând acest DJ de drumul național. Suntem la turnarea stratului de uzură, lucrare finalizată în proporție de 70%, urmând și lucrările de finisare.
Am purtat discuții cu reprezentanții Consiliului Județean, dl. președinte Fotea a venit la noi, lucrările decurg conform proiectului”, a spus Eduard Popica, directorul general al companiei.
















