Dosar penal pentru șoferul autotrenului care a distrus o casă, garduri și mai multe mașini, la Berezeni, sâmbătă dimineață. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, condusese multe ore fără întrerupere și a adormit la volan.
Un accident rutier ieșit din comun s-a produs în dimineața zilei de sâmbătă, 8 august, pe DN 24A, în localitatea Berezeni. Un bărbat de 54 de ani, aflat la volanul unei TIR, a pierdut controlul vehiculului, iar mașina a lovit, succesiv, un cap de pod, un copac, două autoturisme, două garduri și, în cele din urmă, o locuință.
Polițiștii vasluieni au fost alertați prin 112, la ora 5.41.
Din primele verificări, a rezultat că mastodontul circula pe DN 24A, prin comuna Berezeni, când, în împrejurări care urmează să fie stabilite în cadrul cercetărilor, a ieșit de pe carosabil.
În urma accidentului, șoferul în vârstă de 54 de ani a fost rănit. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” Huși pentru evaluare și acordarea îngrijirilor medicale.
Șoferul nu consumase alcool
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au făcut însă o altă constatare importantă în urma verificării tahografului mașinii. Potrivit IPJ Vaslui, șoferul nu ar fi respectat timpii obligatorii de odihnă, depășirea constatată fiind de 3 ore și 11 minute.
Pentru această abatere, bărbatul a fost sancționat contravențional, conform prevederilor OG 37/2007.
Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul. În cauză, a fost deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.















