Casă cuprinsă de flăcări, la Perieni. Incendiul a distrus mansarda și acoperișul

10 vizualizări

Un incendiu puternic a izbucnit miercuri după-amiază la o locuință din localitatea Perieni, pompierii militari bârlădeni intervenind timp de aproximativ două ore pentru stingerea flăcărilor. Mansarda casei a fost cuprinsă în totalitate de foc, iar mama proprietarului a suferit un atac de panică.

Alarma a fost dată în jurul orei 16.30. Detașamentul de Pompieri Bârlad a trimis inițial la locul incendiului două autospeciale de stingere, încadrate cu nouă militari.

1/3

La sosirea echipajelor, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la o casă cu mansardă, iar arderea era generalizată la nivelul mansardei. Din fericire, nicio persoană nu era surprinsă în interiorul locuinței.

Din cauza amplorii incendiului și pentru ca flăcările să fie localizate cât mai repede, salvatorii au solicitat în sprijin de la Detașamentul Bârlad și o autospecială pentru transportul apei.

După o intervenție susținută, incendiul a fost localizat în jurul orei 17.00, fiind eliminat pericolul extinderii acestuia.

În timpul intervenției, mama proprietarului locuinței a suferit un atac de panică. La fața locului a fost solicitată o ambulanță tip B a Serviciului de Ambulanță Județean.

Pompierii au continuat operațiunile pentru lichidarea focarelor, incendiul fiind stins complet în jurul orei 18.30.

În urma incendiului au ars aproximativ 150 de metri pătrați din acoperișul casei, precum și circa 120 de metri pătrați din suprafața locuibilă a mansardei. Flăcările au distrus și camera tehnică a imobilului.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, pompierii au stabilit drept cauză probabilă a izbucnirii incendiului un scurtcircuit electric.

Trebuie citit
Related News