Miros insuportabil într-un apartament din Vaslui. Pompierii au spart ușa, sâmbătă seara

461 vizualizări

Momente de îngrijorare, sâmbătă după-amiază, într-un bloc din municipiul Vaslui, situat în spatele Liceului „Anghel Rugină”.

Pompierii au fost solicitați să intervină în jurul orei 17.30, după ce vecinii au sesizat un miros greu care venea dintr-un apartament.

În locuință, au spus cei care au sunat la 112, locuiește un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani, despre care vecinii spuneau că nu îl mai văzuseră de aproximativ trei zile.

PUBLICITATE
Silver Mall

Cum nimeni nu știa ce s-a întâmplat cu acesta, iar mirosul din apartament devenise tot mai puternic, au fost alertate autoritățile.

Pompierii au pătruns în locuință după ce au forțat ușa, intervenția desfășurându-se în prezența polițiștilor.

Din fericire, în interior nu a fost găsită nicio persoană, care să aibă nevoie de îngrijiri medicale.

Pompierii au descoperit, însă, mai mulți câini rămași în apartament, iar mirosul puternic provenea de la excrementele și urina animalelor.

Martorii prezenți la intervenție susțin că în interior condițiile erau greu de imaginat, apartamentul fiind extrem de murdar și având un miros insuportabil.

PUBLICITATE
Filli`s

După încheierea intervenției pompierilor, polițiștii au rămas la fața locului pentru a încerca să stabilească unde se află proprietarul apartamentului.

De asemenea, au fost contactați reprezentanții Primăriei Vaslui, pentru preluarea câinilor rămași în locuință.

Trebuie citit
Related News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.