Beat criță și cu permisul suspendat, prins la volan în Murgeni. Alcooltest, 1,34 mg/l

268 vizualizări

Un bărbat din comuna Tutova a fost reținut de polițiști după ce a fost prins conducând un autoturism în Murgeni, deși avea dreptul de a conduce suspendat. Mai mult, testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare extrem de ridicată: 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de 14 spre septembrie, în jurul orei 00.25. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Murgeni au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, în zona intersecției DN 24A cu DN 26.

La volan se afla un bărbat din comuna Tutova. Pentru că acesta emana halenă alcoolică, oamenii legii l-au testat cu aparatul alcooltest.

Rezultatul a fost de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul avea și dreptul de a conduce vehicule suspendat.

Șoferul a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Potrivit informațiilor transmise de Poliție, buletinul de analiză toxicologică a indicat o concentrație de alcool în sânge peste limita legală la momentul recoltării celor două mostre biologice.

Pe baza probatoriului administrat, polițiștii din Murgeni au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.

Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările continuă pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Trebuie citit
Related News