Vasluienii vor fi testați pentru coronavirus

0
278




Ministrul Sănătății, dr. Nelu Tătaru, anunță o testare a populației la nivel național, după data de 1 iunie, aceasta urmând să fie realizată prin Institutul Național pentru Sănătate Publică (INSP).









Testarea va avea rolul de a verifica nivelul de imunizare a populației, dar și de răspândire a virusului, la trei luni de la debutul pandemiei în România.

Rămâne de văzut cum se va face testarea la Vaslui și cine va face parte din eșantionul stabilit pentru testarea Covid 19.

Dr. Tătaru susține că această testare își propune să evalueze starea de imunizare a populației.

„Noi avem o testare pe care o facem, prin Institutul Național pentru Sănătate Publică și Centrul pentru Supravegherea și Controlul Bolilor Transmisibile pe care o să o facem cam la trei luni de la debutul pandemiei tocmai pentru a evalua starea atât a imunizării populației, cât și a evoluției ulterioare pe care o avem în colaborare cu OMS și o facem la trei luni”, a spus ministrul Sănătății.

El a menționat că această campanie va începe după data de 1 iunie.

„Va începe după 1 iunie. Noi trebuie să vedem când se termină pandemia sau prima etapă a pandemiei, fiindcă noi nu coborâm. Astăzi (duminică, 10 mai, n.r.) avem 231 de cazuri, dar în contextul în care ieri a fost o zi de sâmbătă în care testările sunt un pic mai puține decât în timpul săptămânii”, a transmis Nelu Tătaru.

El a precizat că evaluarea va fi făcută în funcție de numărul de cazuri care va fi la acel moment, iar bugetul depinde de modul cum vor fi realizate testele, dacă vor fi serologice sau moleculare.