Nu vor mai fi bani de salarii pe ultimele 2 luni, la DGASPC Vaslui! Protest masiv la București!

0
399




NEMULȚUMIRI… Consiliul Național al Federației Salariaților din Administrația Publică Centrală și Locală din România – ”COLUMNA”, Federație reprezentativă la nivelul sectorului de activitate Asistență Socială, ce reprezintă interesele a peste 20.000 de membrii, va organiza în Piața Victoriei, în zilele de 4, 5 și 6 noiembrie 2020, o serie de acțiuni de protest.









Este vorba de faptul că 4.000 de salariați din DGASPC Bacău, Giurgiu și Neamț nu și-au primit salariile pentru luna septembrie, iar în luna noiembrie alte 15 județe vor intra în incapacitate de plată, lăsând fără salarii peste 50.000 de salariați, inclusiv județul Vaslui.

„Menționăm că, în actuala situație pandemică, toți acești salariați și-au pierdut sau își vor pierde calitatea de asigurați în sistemul asigurărilor de sănătate”,

anunță Federația Columna.

Pentru a ține în viață instituția, pe fondul unui dezinteres local al actualei guvernări PNL, conducerea Consiliului Județean Vaslui a alocat sume importante de bani Direcției de Protecția Copilului, de la Moara Grecilor, dar nu este suficient. Cu peste 2.500 de angajați, DGASPC Vaslui este cel mai mare angajator din județ, la ora actuală.