Atenție, trafic restricționat în Bârlad!

0
1076




De luni, 11 mai 2020, odată cu reluarea lucrărilor de asfaltare a unui număr de 9 străzi (denumit generic Pachetul „Gheorghe Emandi”), traficul rutier va fi închis circulației, pe segmente, pe strada Cerbului.









Prin urmare, spune primarul Dumitru Boroș, “cetățenii municipiului care vor să tranziteze această arteră, unde se lucrează la refacerea infrastructurii și la trotuare, pe ambele sensuri de mers, sunt rugați să dea dovadă de înțelegere și să folosească rutele ocolitoare semnalizate ca atare”.

Momentan, traficul a fost închis pe ambele sensuri de la intersecția străzii Cerbului cu străzile Constantin Costache și Dorna. Totodată, riveranii sunt rugați să nu își parcheze autoturismele pe sectoarele pe care se efectuează lucrări și să permită accesul echipelor de muncitori în zonă.

„Demarăm, de astăzi, lucrările la cea mai lungă stradă din pachetul celor 9 propuse pentru refacerea în totalitatea a infrastructurii rutiere. Strada Cerbului este cel puțin la fel de dificilă, precum a fost strada Gheorghe Emandi, atât din punct de vedere tehnic, cât și logistic.

Avem canalizare menajeră și pluvială, conducte de gaze naturale, rețele de telefonie și trotuare neliniare, motiv pentru care avem rugămintea ca cetățenii să înțeleagă și să se conformeze restricțiilor de circulație, pentru a nu întâmpina neplăceri și pentru a ne asigura că lucrările se vor termina cât mai repede.

Este un test și pentru constructor, dar și pentru noi ca cetățeni, fiind artera cea mai intens circulată din străzile pe care le vom reabilita în totalitate din Pachetul „Gheorghe Emandi”, dar și cea mai lungă, respectiv 1.667 metri. Aici, pe trotuare vor fi montate pavele iar spațiile verzi nu vor dispărea, ci din contră, vom face plantări de arbori și arbuști, oriunde va fi necesar”, a declarat primarul Dumitru Boroș.