Dumitru Buzatu a depus jurământul! De-acum încolo, încep certurile și nemulțumirile în CJ Vaslui!

0
368




UN NOU MANDAT… Avem, de ieri, un nou președinte de Consiliu Județean. Care este, de fapt, ceva mai vechi, la al treilea mandat… Noul președinte al Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, a depus jurământul de credință pentru cel de-al treilea mandat în fruntea instituției, în prezența consilierilor județeni nou aleși și sub privirea de vultur a prefectului Gologan.









În cadrul ședinței de ieri, ținută în sala de ședințe a CJ Vaslui, au depus jurământul un număr de 32 de consilieri județeni aleși în funcții la data de 27 septembrie, alți doi consilieri urmând să depună jurământul la viitoarea ședință.

Dumitru Buzatu i-a felicitat pe consilieri pentru mandatele obținute și și-a exprimat speranța că va avea o bună colaborare cu toți membrii CJ Vaslui, indiferent de culoarea politică.

„Este un moment foarte important în ceea ce privește administrația județeană a Vasluiului.

Este un nou mandat și trebuie să apreciem cu toată seriozitatea că ne așteaptă niște sarcini destul de dificile în condițiile acestea, în special cele economice generate de pandemie, mai ales că bugetele județelor sunt epuizate ca urmare a tuturor măsurilor care au trebuit să fie susținute și în condițiile în care nu se profilează deocamdată un an care să fie marcat de creștere economică.

Eu sper ca toți cei care vor fi prezenți în acest consiliu să dea dovadă de maximă seriozitate să încercăm să drămuim resursele noastre astfel încât chiar și în aceste condiții să se realizeze progrese în ceea ce privește atribuțiile exercitate de către Consiliul Județean.

Am lansat ideea unui parteneriat între toate forțele politice pentru realizarea obiectivelor noastre și pentru punerea în aplicare a proiectelor negociate în cadrul acestor parteneriate.

Deocamdată nu am primit un răspuns din partea celorlalte forțe politice, dar avem o majoritate asigurată cu care putem să pornim la drum”,

a spus noul președinte de CJ.

Au fost voci care au susținut că se vor alege, tot ieri, și vicepreședinții, însă nu s-a luat această decizie. În noul CJ Vaslui, PSD are 16 reprezentanți, PNL a obținut 10 mandate, Alianța USR PLUS are trei consilieri, iar ALDE și Pro România, câte doi reprezentanți.