Comuna Perieni intră în „hora” localităților înroșite de Covid 19! În Banca, Vulturești și Duda Epureni veți merge cu masca pe figură!

0
512




DECIZIE… Ca urmare a adresei Direcției de Sănătate Publică Vaslui, prin care se aduce la cunoștința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vaslui creșterea ratei incidenței cumulative a COVID-19 la 1000 de locuitori, calculată la data de 25 octombrie 2020, pentru o perioadă de 14 zile pentru unele unități administrativ-teritoriale de pe teritoriul județului Vaslui, ieri, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vaslui întrunit în ședință extraordinară a adoptat Hotărârea nr. 53 prin care:









  • I) Pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Vaslui, prevăzute în anexa nr. 1 la hotărâre, în care rata incidenței cumulative a COVID-19, în ultimele 14 zile, este mai mare de 1,5‰ de locuitori și mai mică sau egală cu 3‰ de locuitori, începând cu data de 27 octombrie 2020, ora 00:00, pentru o perioadă de 14 zile, se instituie următoarele măsuri:
    • 1. obligativitatea purtării măștii de protecție astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane şi altele asemenea), zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii, conform art. 3 alin. 1 din Anexa nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 856/ 2020;
    • 2. administratorii/proprietarii spațiilor publice deschise afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție, conform art. 3 alin. 3 din Anexa nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 856/ 2020.
    • 3. activitățile instituțiilor muzeale, ale bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, ale instituțiilor de spectacole şi/ sau concerte, școlilor populare, de artă şi de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, conform art. 1 pct. 5 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 856/ 2020.
    • 4. în condițiile pct. 3 organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, conform art. 1 pct. 6 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 856/ 2020.
    • 5. organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in și organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt interzise, conform art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 856/ 2020.
    • 6. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/ sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfășoară fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00-23:00, conform art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 856/ 2020.
    • 7. activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, se desfășoară fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00-23:00, conform art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 856/ 2020.
    • 8. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, conform art. 9 pct. 2 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 856/2020.
  • II) Pentru comuna Costești din județul Vaslui, prevăzută în anexa nr. 2 la hotărâre, în care rata incidenței cumulative a COVID-19, în ultimele 14 zile, este mai mare de 3‰ de locuitori, începând cu data de 27 octombrie 2020, ora 00:00, pentru o perioadă de 14 zile, se instituie următoarele măsuri:
    • 1. obligativitatea purtării măștii de protecție astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, conform art. 3 alin. 2 din Anexa nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 856/ 2020.
    • 2. interzicerea organizării și desfășurării activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/ sau concerte, conform art. 1 pct. 6 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 856/ 2020.
    • 3. interzicerea organizării și desfășurării spectacolelor de tipul drive-in și organizării şi desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice, conform art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 856/ 2020.
    • 4. interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor. Se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective, conform art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 856/2020.
    • 5. desfășurarea activității restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități. Se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective, conform art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 856/2020.
    • 6. interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, conform art. 9 pct. 2 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 856/ 2020.