A fost adoptată ”Ordonanța Trenuleț”. Cum va influența viața românilor, în 2026
Guvernul a adoptat, în cadrul ședinței de marți seară, ”Ordonanța Trenuleț” 2026. Aceasta clarifică ceea ce s-a convenit la ultimele întâlniri ale coaliției de guvernare, stabilind, între altele, creșterea salariului minim și scăderea impozitului IMCA pe cifra de afaceri, a anunțat prim-ministrul Ilie Bolojan.
Premierul spune că, la final de an, datele arată că statul cheltuiește mai puțin decât anul trecut. Deficitul în luna noiembrie a ajuns la 6,4%, față de 7,15% în 2024, adică aproximativ 121 de miliarde de lei față de 125 de miliarde anul trecut. Practic, statul a economisit 4 miliarde de lei și se menține pe traiectoria stabilită, cu un obiectiv de deficit pentru 2026 între 6% și 6,5%.
Ordonanța cuprinde un set coerent de măsuri, pe mai multe direcții majore:
- Reducerea cheltuielilor bugetare și responsabilitate fiscală
- Reducerea cu 10% a sumelor alocate partidelor și organizațiilor minorităților naționale
- Amânarea unor măsuri care ar fi generat creșteri suplimentare de cheltuieli în domeniul asistenței sociale
- Introducerea unor reguli mai stricte de control al cheltuielilor și de responsabilitate financiară pentru întreprinderile publice
- Relansare economică și stimularea investițiilor
- Reducerea impozitului pe cifra de afaceri de la 1% la 0,5% în anul 2026
- Eliminarea impozitului pe cifra de afaceri din 2027 și înlocuirea acestuia cu taxarea cheltuielilor sensibile și a afiliaților
- Instituirea unei cote unice de 1% pentru microîntreprinderile cu venituri de până la 100.000 de euro
- Eliminarea taxei pe construcții („taxa pe stâlp”) din 2027
- Scutirea integrală, în anul 2026, de impozit pentru construcțiile agricole (solarii, sere, silozuri, ciupercării)
Simplificări fiscale și digitalizare
- Clarificarea și extinderea utilizării sistemului e-Factura, inclusiv pentru persoane fizice
- Simplificarea mecanismelor sistemului electronic de administrare a TVA în România
Sprijin pentru persoanele vulnerabile
- Menținerea scutirii de taxe pentru 300 de lei din salariul minim până la 1 iulie 2026
- Prelungirea acordării voucherelor de energie în valoare de 50 de lei pe lună și în anul 2026
- Menținerea criteriilor actuale pentru consumatorii vulnerabili
- Asigurarea continuității Programului național „Masă sănătoasă” în școli
Sprijin pentru autoritățile publice locale
- Acordarea de împrumuturi din Trezorerie, în valoare de 500 de milioane de lei, pentru cofinanțarea proiectelor din PNRR
- Fond de 200 de milioane de lei pentru sprijinirea sistemelor de termoficare
- Măsuri tranzitorii care permit funcționarea autorităților locale până la adoptarea bugetului pe 2026
Combaterea evaziunii fiscale și reglementarea produselor accizabile
- Centralizarea autorizării operatorilor din domeniul produselor accizabile la nivelul ANAF
- Reintroducerea comisiei de autorizare pentru evaluarea riscurilor
- Introducerea garanțiilor financiare pentru importatorii și distribuitorii de produse energetice
Executivul a adoptat o ordonanță care stabilește criterii de prioritizare a investițiilor finanțate în anul 2026. Ministerul Dezvoltării intră în anul 2026 fără datorii, cu toate facturile achitate la zi.









