A fost sau n-a fost Revoluție la Vaslui? Unii zic că da, alții, că nu…

EROII NU MOR NICIODATĂ… La 31 de ani de la evenimentele care aduceau mii de vasluieni în Centrul Civic, oficialitățile din județ s-au adunat la cimitirul Eternitatea, pentru a omagia Eroii Revoluției. Mai nou, ziua de 22 decembrie este cunoscută sub titulatura de „Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății”, dar istoria este aceeași…

Ieri, exact în ziua în care începea Revoluția și la Vaslui, acum 31 de ani, mulți vasluieni și-au amintit de cei care au murit în acele zile. Nu la Vaslui, în diverse orașe martir din țară. Evenimentul din cimitirul Eternitatea a cuprins slujba de pomenire a eroilor, oficiat de un sobor de preoți condus de părintele protopop de Vaslui, Adrian Chirvasă, declarații oficiale și depunerea unor coroane de flori în semn de pioasă aducere aminte.

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a ținut să amintească de simbolistica zilei de 22 decembrie, iar generațiile care vin trebuie să mențină aprinsă flacăra idealurilor din decembrie 1989, pentru care s-au jertfit atâția români.

”Într-o zi asemănătoare cu aceasta, acum 31 de ani, împinși de un imbold nedirijat de nimeni, decât de sufletul lor, sute de mii de oameni au ieșit pe străzile orașelor din țara noastră.

Aveau cu toții un simbol care îi îmbărbăta să fie prezenți pe străzi, să protesteze împotriva unei ordini opresive, și simbolul acela era binele, mai binele tuturor. În confuzia și tumultul de atunci, entuziasmul de atunci, mulți dintre cei care au participat la evenimentele din decembrie 1989 au căzut.

Noi, și de data aceasta, ca în fiecare an, ne aflăm aici pentru a le aduce un pios omagiu celor care au căzut, pentru a ne aminti de jertfa lor și de acel simbol care îi îmbărbăta să iasă și să înfrunte orice pericol de pe vremea aceea, despre care încet-încet puțini dintre noi vor mai putea povesti cu adevărat din ceea ce au trăit.

Sunt 31 de ani, iar generațiile se succed. Cei care au fost, participanții activi și au avut șansa să trăiască viața mai departe, sunt astăzi mai în vârstă cu 31 de ani, unii dintre ei s-au dus la cele veșnice, iar generațiile care vin nu au mai avut un contact direct.

De aceea este foarte important ca aici, împreună cu familiile celor care s-au jertfit pentru idealurile din decembrie 1989, de fiecare dată, cât vom mai putea, să fim împreună măcar în această zi, să reamintim tuturor de jertfa celor care au căzut, iar ideea pentru care s-au jertfit rămâne un veșnic far călăuzitor pentru noi.

Celor prezenți vă doresc multă sănătate, sărbători fericite și puterea ca și în anii următori să fiți prezenți și să marcăm evenimentul de astăzi”,

a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Și, totuși, a fost sau nu a fost Revoluție la Vaslui?

O întrebare care va suscita multe discuții, mulți ani de aici încolo. Regretatul jurnalist Constantin Jomir a povestit, într-o carte dedicată acelor momente, ce s-a întâmplat în centrul orașului, acum 31 de ani. Declarații din care aflăm că nebunia maximă a fost pe 23 decembrie, când se lansau zvonuri din toate direcțiile.

„Vineri, 22 decembrie, orele 10.30. În plin centrul Vasluiului, un grup restrâns de vreo zece persoane s-a adunat în fața statuii lui Ștefan cel Mare. Apoi, numărul celor din piață a început să crească. Din om în om, se vorbea pe șoptite ce se întâmpla în acel moment la București. Deodată, din zecile de piepturi s-a strigat spontan: “Jos Ceaușescu”, “Jos dictatura!”, “Ieri în Timișoara, azi în toată țara!”, “Armata e cu noi!”.

S-a înființat un grup de inițiativă care a cerut sprijin sindicatelor din Zona Industrială. Câțiva temerari, printre care și Dorel Dăniciuc, Toader Gruia, Gh. Teodor, Ilie Botez și alți câțiva, au întărit rândurile unor nuclee de muncitori. Apoi, au venit în valuri zeci de vasluieni, pătrunzând în centrul civic cu autobuzele. În piață sau la balconul Consiliului Județean al PCR – un balcon numit speranță – agitația era atât de mare încât era nevoie ca să explice cineva situația din țară.

Șefii județului erau aliniați la intrarea în sediu și nu erau capabili de vreo replică. Stația de amplificare din piață, montată de Lucian Pantazi, este urcată la balcon, iar primii care s-au adresat mulțimii au fost Paul Munteanu, Florin Cocoș, Octav Gavril, Nicolae Romașcu, Elvira Chitic, Marian Enache și mulți, mulți alții.

Permanenta legătură cu Bucureștiul revoluționar a avut darul de a cunoaște evenimentele (unele distorsionate), așa cum s-au derulat ele în Capitala țării.(…) În noaptea de 23 decembrie, s-a ridicat armamentul de la Securitate și Miliție, dar starea de panică se instaurase profund. Zvonurile contradictorii, incendiare, circulau cu repeziciune: “S-a otrăvit apa în barajele Solești și Pușcași”, “Vin tancurile de la Iași”, “În Pădurea Paiu s-au tras focuri de armă”, “La Bârlad, teroriștii au împușcat câțiva revoluționari” etc. Pentru a-i prinde pe teroriști, au fost trimise TAB-uri și tancuri, cu militari și revoluționari.

Panica se generalizase. La cârma Consiliului au rămas câțiva în acea noapte. Peste tot erau pericole reale, dar ele erau rodul fricii și al zvonurilor din umbră. Dorința de libertate era, însă, mult mai mare. Cea mai importantă calitate atribuită CJFSN a fost că nu a permis distribuirea armelor și muniților, nici în mâna gărzilor patriotice și nici a cetățenilor. Presiunea era mare. Pe fondul atâtor zvonuri, se cereau arme, dar CJFSN a rămas pe poziție”,

scrie Constantin Jomir, în cartea sa.

A fost sau nu a fost Revoluție în Vaslui, ce mai contează? Bine că avem destui revoluționari cu documente în regulă, în acest județ, oameni care beneficiază din plin de statutul de Erou al Revoluției…