A încercat să înșele vigilența polițiștilor de frontieră de la Albița cu un permis de ședere fals

0
229


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privința unui cetățean din Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de ședere fals.



 

În data de 06 iulie a.c., în jurul orei 5.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a ieși din țară, un cetățean din R. Moldova,  în vârstă de 43 de ani, pasager într-un autocar.

La controlul de frontieră, pe lângă pașaport, bărbatul a prezentat și un permis de ședere eliberat pe numele lui, similar celor emise de autoritățile din Polonia.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul de ședere nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.

Totodată, din verificările efectuate de colegii noștri s-a stabilit că cetățeanul din Republica Moldova a depășit termenul legal de ședere în spațiul Schengen de 90 de zile în decursul a șase luni/180 zile, cu 49 de zile, motiv pentru care bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă și a fost informat în scris despre faptul că împotriva sa a fost luată măsura interdicției de intrare în țară pentru o perioadă de 1 an.