Colectivul DRDP Iași anunță dispariția fulgerătoare a ing. Niță Radu, 76 de ani, fost șef al Secției Drumuri Naționale Bârlad.
Născut la 2 februarie 1945 în localitatea Corduni, jud. Bacău, ing. Niță Radu a fost absolvent al Institutului Politehnic din Iași – Facultatea de Construcții – Secția Căi Ferate, Drumuri și Poduri. După absolvire a intrat în rândurile DRDP Iași (1968), colectiv în care a activat neîntrerupt timp de 40 de ani, până la data pensionării (iulie 2008), perioadă în care a deținut funcțiile de inginer-șef (1969-1989), respectiv șef SDN Bârlad (1989-2007).
Înmormântarea va avea loc marți, 5 octombrie, ora 12.00, trupul neînsuflețit fiind depus la capela Bisericii „Sf. Spiridon” din Bârlad. Dumnezeu să-l odihnească în pace!