A murit un fost primar de comună, iubit și respectat de oameni! Dumnezeu să-l ierte!

0
3992

”Azi, după o suferință grea, a încetat din viață Anton Adrian, a lucrat la oxidare.
Fost și primar la Vulturesti”.

Este mesajul trist, postat pe pagina de Facebook a foștilor angajați de la Hitrom Vaslui, marți seara.

Costică Adrian Anton, fostul primar al comunei Vulturești, demis de ANI, după ce a fost găsit în incompatibilitate, în anul 2017, a plecat în eternitate, după o luptă teribilă cu o boală grea și dureroasă, care l-a chinuit mai bine de șapte ani. 

După plecarea din Primăria Vulturești, regretatul Costică Adrian Anton a fost angajat în cadrul Centrului Medico-Social din Bãcesti, drept coordonator personal de specialitate. În 2024, a candidat din nou la primăria Vulturești, din partea PNL, dar a pierdut în fața candidatului de la PSD. 

A fost un om și un primar extraordinar, un edil care nu zâmbea foarte des, dar care avea o vorbă bună și frumoasă pentru oricine intra în biroul său. Lui i se datorează multe dintre proiectele de infrastructură din Vulturești, pentru că s-a zbătut foarte mult pentru comuna sa de suflet, de-a lungul mandatelor de primar. 

Redacția Vasluianul este alături de familia îndoliată și transmite sincere condoleanțe! Dumnezeu să-l ierte!