Categories: Actualitate

A plouat cu amenzi ale Poliției Rutiere, într-o singură noapte! Opt șoferi au rămas fără permise de conducere!

Peste 70 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean, au acționat în noaptea de 17 spre 18 iulie 2021, pe raza județului Vaslui, pentru prevenirea săvârșirii faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, precum și pentru depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a tuturor participanților la trafic care încalcă prevederile legale în vigoare.

Astfel, în noaptea de 17 spre 18 iulie, zeci de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și acțiuni speciale, au desfășurat pe raza județului Vaslui, o acțiune cu efective mărite.

Prin desfășurarea acțiunii, s-a urmărit creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii prin prezenţa activă a polițiștilor, în vederea prevenirii activităţii infracţionale şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc în zonele cu risc criminogen ridicat. Cu ocazia activităților desfășurate, au fost legitimate peste 210 persoane si controlate peste 160 vehicule și mopede. Au fost verificate peste 30 de societăți comerciale, 10 cluburi și discoteci precum și 20 de agenți de pază.

De asemenea, polițiștii au aplicat 114 de sancțiuni contravenționale, dintre care 84 pentru încălcări ale legislației privind circulația pe drumurile publice și 30 pentru abateri prevăzute de alte acte normative. Ca măsură complementară, au fost reținute 8 permise de conducere și ridicate 2 certificate de înmatriculare. Valoarea sancțiunilor aplicate a fost de peste 124.000 de lei, peste 26.000 lei fiind valoarea sancțiunilor aplicate pentru abaterile constatate la regimul rutier.

Alexandru Croitoru

Share
Published by
Alexandru Croitoru

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

13 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

17 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

17 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

18 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

18 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago