Categories: JudiciarLocal

A „plouat” cu mașini de Poliție, în satele vasluiene! Din păcate, nu mai sunt polițiști, în rural!

IRONIA SORȚII… Pe vremuri, înainte de 1989, milițienii de la sate își făceau serviciul cu șaretele. După 1990, au mai apărut, pe ici, pe colo, câte o mașină de Poliție. Cu timpul, s-au dat Logan-uri la fiecare post de poliție, deși se împuținase numărul de agenți la comune.

Acum, pe la posturile comunale se lucrează de la 8.00 la 16.00, cu polițiști de prin orașe, care pleacă acasă, când li s-a terminat programul. După ora 16.00, zeci de comune sunt la cheremul infractorilor, pentru că nu mai este zare de polițist prin sate. Dar, avem mașini pe săturate! S-a dorit să se lucreze după sistemul francez, avem sistem francez…

Nu mai puțin de 38 de autospeciale noi au intrat în dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, în ultimele zile, mașini care intră în dotarea posturilor de poliție comunală și a serviciilor IPJ. Dar, pe la țară bate vântul prin posturile de poliție, cu agenți navetiști…

„Încă de săptămâna trecută, 24 de autovehicule Dacia Logan au fost distribuite posturilor de poliție rurală de pe raza județului Vaslui și unul către Poliția Transporturi Feroviare, acestea fiind compartimentate special și destinate activităților de transport reținuți/arestați preventiv. Autospecialele sunt prevăzute cu perete despărțitor al celor două compartimente (șofer și pasagerul din dreapta, pe de o parte și cei transportați, pe de alta), ranforsat, rezistent, etanș.

Bancheta din spate este realizată din materiale rezistente la șocuri, iar geamurile laterale și luneta sunt acoperite cu folie, care nu permite vizibilitatea din exterior în compartimentul pentru reținuți.

De asemenea, încă 13 autospeciale Dacia Duster îmbunătățesc parcul auto al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, 9 dintre acestea fiind distribuite către fiecare aparat al secției, respectiv către un post de poliție rural, iar 4 autovehicule vor servi polițiștilor din cadrul Serviciului Rutier, în vederea asigurării misiunilor specifice.

Întregul efort de îmbunătățire a mobilității Poliției Române are ca beneficiar final cetățenii, astfel încât întreaga comunitate să poată beneficia de un plus de siguranță și de un serviciu polițienesc de calitate sporită”,

anunță IPJ Vaslui.
Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

19 minute ago

George Simion vine la Poienești, la ora 14.00. Va fi prezentat Planul Simion pentru agricultură

Alianța pentru Unirea Românilor anunță, pentru ziua de  5 octombrie, prezentarea Planului SIMION pentru agricultură.…

35 de minute ago

Avertizare de la meteorologi, se întorc ploile în zona județului Vaslui

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ, valabilă și pentru județul Vaslui COD GALBEN Interval de valabilitate: 05 octombrie, ora…

13 ore ago

Ce au descoperit polițiștii de la Arme și Muniții Vaslui, la perchezițiile de vineri dimineața

Vineri dimineață, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul Inspectoratului de…

13 ore ago

De astăzi, Vasluiul este capitala națională a distracției! Începe Festivalul Umorului, ediția 28

Începând de sâmbătă, 5 octombrie, și până duminică, pe 13 octombrie, Vasluiul este capitala națională…

13 ore ago

Pompierii militari vasluieni au sărit în ajutorul sinistraților din Costache Negri, Galați

30 de pompieri și patru autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Podul Înalt"…

20 de ore ago