A vrut să fenteze leasingul din Marea Britanie! Un moldovean a rămas fără mașina de 85.000 de lei

0
143




Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din Marea Britanie.





Fapta s-a petrecut în urmă cu câteva zile. Un cetățean moldovean, în vârstă de 47 de ani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieși din ţară, la volanul unui autoturism marca Hyundai, înmatriculat în Marea Britanie.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Marea Britanie. 

Întrebat cu privire la proveniența mașinii, bărbatul a declarat că a achiziționat autovehiculul din Marea Britanie, în leasing, iar din cauza unor probleme financiare,  nu a reușit să achite integral prețul autoturismului. Acum, moldoveanul are dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 85.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.