Actualitate

Accident care se putea termina dramatic. Un copil a sărit în drumul național după o minge, la Muntenii de Jos

S-a vorbit de sute, de mii de ori despre obligativitatea părinților de a-și supravegheze copiii, atunci când se joacă în apropierea unor drumuri intens circulate. Unor părinți, se pare, aceste sfaturi le intră pe o ureche și le iese pe cealaltă…

S-a întâmplat, sâmbătă seara, la Muntenii de Jos, la ieșirea din sat spre Vaslui. Un băiat, care se juca pe o uliță alături de alți copii, a pierdut mingea din mână, iar balonul s ajuns în drumul național. Băiatul a fugit spre drum să recupereze mingea, fără să se uite dacă sunt mașini pe stradă. A traversat drumul național, a luat mingea și s-a întors spre casă. Fără să se asigure! Exact atunci, prin zonă a trecut un TIR, iar copilul s-a izbit violent de mastodontul de metal.

A fost trimisă, de la Vaslui, ambulanța TIM, iar copilul a fost luat la spital, cu o fractură la unul dintre picioare. Din fericire, accidentul s-a terminat doar cu o fractură, pentru că în multe astfel de cazuri vorbim de decesul celor care ajung sub roțile TIR-urilor.

Încă o dată: aveți mare, mare grijă la copiii dvs, când se joacă în zona drumurilor naționale!

COMUNICAT OFICIAL IPJ Vaslui

Astăzi, 22 iulie 2023, ora 19.01, Serviciul Rutier Vaslui a fost sesizat, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, în comuna Muntenii de Jos, județul Vaslui, pe drumul național DN 24, s-a produs un eveniment rutier în urma căruia a fost vătămat un minor.

Din primele cercetări efectuate a reieșit că, un autocamion înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Zorleni, județul Vaslui, care se deplasa din direcția municipiului Vaslui către Crasna, a surprins și accidentat un minor de 11 ani, din comuna Muntenii de Jos, care a pătruns pe partea carosabilă de pe strada Salcâmilor, fără să se asigure.

În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a minorului, care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, pentru evaluare și acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul autocamionului a fost testat alcoolscopic, rezultatul înregistrat fiind negativ.

În continuare sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, fiind deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.

Adrian Preda

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

2 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

6 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

6 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

7 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

7 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

18 ore ago