Accident dramatic la Dumești, noaptea trecută. Șoferul a ajuns sub mașină

0
2783




Un grav accident, cu multe semne de întrebare, s-a produs aproape de miezul nopții în Dumești. ISU Vaslui a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare grea, o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare), două ambulanțe SMURD și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, descarcerarea, extragerea, evaluarea și acordarea primului ajutor calificat victimelor unui accident rutier produs pe DN 15D, în localitatea Dumești, comuna Dumești, la intersecție cu drumul care duce spre localitatea Schinetea. La intervenție a participat și o ambulanță SAJ Vaslui.






În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau doi bărbați. În timp ce circula cu mare viteză, un inconștient în vârstă de 30 de ani a pierdut controlul volanului și a ieșit în șanț, a distrus o fântână, după care mașina s-a oprit cu roțile în sus. La sosirea echipajelor de intervenție, una dintre victime – în mașină erau două persoane – a fost surprinsă sub autoturism. Din autovehiculul răsturnat se scurgeau lichide combustibile.

Pompierii militari au acționat pentru salvarea victimelor, concomitent cu acțiunea de descarcerare, bărbații fiind asistați medical.
Bărbații aflați în autoturism, șoferul și un minor de 16 ani, care a spus că s-a aruncat din mașină, au fost evaluați, au primit primul ajutor în ambulanțe și au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, victimele fiind diagnosticate cu multiple fracturi și traumatisme.