Accident grav la Bârlad, trei autoturisme s-au ciocnit violent

0
162


Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs in intersectia Tudor Vladimirescu cu Iamandi din municipiul Bârlad. În accident au fost implicate trei autoturisme în care se aflau nouă persoane.
La fața locului a fost deplasată și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui.
La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite trei autoturisme avariate, cele nouă persoane implicate un accident fiind autoevacuate. Din două autoturisme au fost observate scurgeri de lichide combustibile pe carosabil.
Au fost evaluate toate cele nouă persoane, două dintre acestea având nevoie de îngrijiri medicale. După acordarea primului ajutor, victimele (două femei) au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad, una dintre acestea suferind un traumatism de membru inferior. Cea de-a doua victimă a suferit un atac de panică.
Pompierii au asigurat măsuri PSI și au curățat carosabilul de lichidele scurse.