FOTO Accident GRAV la Solești, o persoană a decedat, trei sunt rănite grav. Toți patru veneau de la nuntă

UPDATE: TREI DIN CELE PATRU PERSOANE, CARE ERAU ÎN MAȘINĂ ȘI SE ÎNTORCEAU DE LA O NUNTĂ, SUNT DIN GHIMBAV, BRAȘOV, IAR UNA ESTE DIN BOTOȘANI. PERSOANA CARE A MURIT ESTE DIN GHIMBAV. DUMNEZEU S-O IERTE!
O familie care a petrecut toată noaptea la nuntă a fost victima unui cumplit accident rutier produs luni dimineață pe DN 24, în zona satului Solești. Patru persoane – tată, mama, fiică și ginere – se întorceau de la nunță, unde petrecuseră bine. În Solești, tatăl, care era la volan, a adormit și mașina s-a izbit cu viteză într-un cap de pod. Mama a decedat,, cu toate eforturile medicilor, fiica a suferit o fractură la picior și necesită operație urgentă, ginerele este investigat acum, iar tatăl, care era la volan, are răni minore.

”La fața locului au intervenit forțe și mijloace aparținând Detașamentului de Pompieri Vaslui. S-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare grea, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă, toate încadrate cu 12 militari. De asemenea, au fost mobilizate un echipaj SAJ tip C și două echipaje SAJ tip B.
La sosirea echipajelor de intervenție, trei dintre cele patru persoane implicate fuseseră deja evacuate din autoturism, fie autoevacuate, fie cu ajutorul martorilor. Cea de-a patra victimă, o femeie în vârstă de 56 de ani, a fost extrasă din autoturism de echipajul de pompieri, fiind găsită în stop cardiorespirator. Au fost începute imediat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, acestea nu au avut rezultat, victima fiind declarată decedată.

Celelalte trei victime, toate persoane adulte, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Vaslui. Între acestea, un bărbat de 62 de ani diagnostic cu policontuzii prin accident rutier, traumatism cranio-facial, traumatism toracic și traumatism bazin.
Echipajul aparținând SAJ Vaslui a preluat un bărbat în vârstă de 34 de ani cu policontuzii, traumatism cranio-cerebral și traumatism toraco-abdominal. Tot echipajul SAJ Vaslui a preluat o femeie de 36 de ani cu traumatism membru superior stâng și membru inferior stâng”, anunță ISU Vaslui.








