Acțiune a Poliției Rutiere și Jandarmeriei în Bârlad, la Zorleni și Murgeni

0
325

Sâmbătă, peste 25 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui, au organizat filtre pe drumurile publice în zonele Murgeni, Zorleni și în municipiul Bârlad, pentru depistarea și sancționarea abaterilor săvârșite de către conducătorii de autovehicule, dar și pentru verificarea operatorilor economici.

În cadrul acțiunii efectuate, au fost legitimate peste 160 de persoane, au fost verificate peste 120 de vehicule, fiind efectuate 56 de testări alcoolscopice și cu aparatele din dotare, pentru depistarea posibilei prezențe a substanțelor psihoactive.

Totodată, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17.000 de lei. Dintre acestea, 38 au fost aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (republicată) privind circulația pe drumurile publice și 2 au fost aplicate pentru abateri prevăzute de Legea nr. 132 din 2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.

          Polițiștii au reținut 5 certificate de înmatriculare, 2 permise de conducere și 2 seturi de plăcuțe de înmatriculare .