Acțiune a polițiștilor de la Serviciul Imigrări, la Vaslui. Peste 110 persoane, verificate

0
504

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiștii din cadrul subunităților Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui (polițiile municipale, polițiile orășenești, precum și cei din cadrul secțiilor de poliție rurală), au desfășurat o amplă acțiune pe linia combaterii și prevenirii migrației ilegale.

Peste 30 de polițiști și lucrători ai Inspectoratului de Jandarmerie Județean Vaslui și ai Inspectoratului General de Imigrări, au desfășurat activități vizând identificarea persoanelor care tranzitează ilegal teritoriul național, dar și prevenirea implicării acestora în activități de natură infracțională sau contravențională.

În cadrul acțiunii efectuate, au fost legitimate 119 persoane, 83 de vehicule verificate, 83 de cetățeni străini și 10 operatori economici verificați.

De asemenea, polițiștii au aplicat 10 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 4600 de lei.

Dintre acestea, o sancțiune a fost aplicată pentru abateri la Legea nr. 61/1991, 7 pentru abateri la O.U.G. nr. 195/2002, fiind înregistrate două avertismente pentru abateri la H.G. nr. 984/2005.

Totodată, polițiștii au reținut și un certificat de înmatriculare.