Actul sexual cu minorii sub 14 ani va fi încadrat la infracțiunea de viol! Proiect de lege depus de parlamentarii USR-PLUS

0
435

USR PLUS a depus un proiect de lege prin care orice act sexual cu un minor sub 14 ani va fi încadrat în mod sigur la infracţiunea de viol, pentru a nu mai exista situaţii în care inculpaţii primesc pedepse din sfera actului sexual cu un minor unde există posibilitatea primirii unor pedepse cu suspendare.

„Statul român consideră că minorii trebuie să împlinească vârsta de 14 ani pentru a beneficia de buletin şi de drepturile cetăţeneşti, însă legislaţia este mult mai permisivă atunci când se raportează la agresiunea de viol, care este încadrată de cele mai multe ori ca fiind un act sexual cu un minor. Pentru a argumenta faptul că fetele de 10-14 ani au consimţit la întreţinerea relaţiilor sexuale, au fost folosite elemente precum faptul că nu au ţipat, nu au spus părinţilor, au fost îmbrăcate provocator sau i-au însoţit pe bărbaţi fără să realizeze ce va urma. Prin condamnarea statului român la CEDO în 2016, România a intrat într-un proces de supraveghere pentru incapacitatea de a dezvolta o practică judiciară consacrată şi uniformă în legătură cu noţiunea de consimţământ în cazurile de infracţiuni sexuale cu minori”, arată cei de la USR PLUS.

„Studiile demonstrează că un copil cu vârsta între 11 şi 14 ani nu are capacitatea să înţeleagă implicaţiile şi consecinţele unui act sexual, deci nu îşi poate exprima consimţământul în mod real în faţa unor agresori cu vârste de 3 ori mai mari decât el. Este necesară modificarea Codului Penal astfel încât să nu mai existe posibilitatea ca infracţiunea de viol asupra unui minor sub 14 ani să fie preschimbată în infracţiunea de act sexual cu un minor şi un copil de 11 ani sa fie violat de un adult de 52 de ani, iar instanţa să considere că avem de-a face cu un consimţământ al acelui copil. Am depus acest proiect tocmai pentru a ne asigura că violatorii nu vor mai primi pedepse cu suspendare, iar situaţiii precum cea expusă mai sus nu vor mai exista. Este de datoria noastră să ne protejăm copiii, iar agresorii sexuali trebuie pedepsiţi drastic în orice context, cu atât mai mult atunci când e vorba de pedofilie”, afirmă Monica Berescu, deputat USR PLUS şi unul dintre iniţiatorii proiectului de lege.

Co-iniţiatori ai acestei modificări legislative sunt şi Anca Dragu, preşedinta Senatului României, precum şi deputaţii USR PLUS Oana Ţoiu şi Andrei Lupu.