ACUM Scene de groază în Vama Albița! Un șofer român de TIR a suferit un infarct și a murit!

0
639












Scene cumplite în Vama Albița după ce un șofer de autocamion ce tranzita frontiera i s-a făcut rău și, în scurt timp, a decedat. La fața locului a fost solicitată o ambulanță și salvatorii au acordat primul ajutor victimei. Aceasta părea chiar că-și revine mai ales că a reușit să urce în ambulanță pe picioarele ei, după ce suferise, se pare, un infarct.

”Șoferul român venea din Republica Moldova și voia să intre în țară. Trecuse deja de controlul polițiștilor de frontieră și stătea de vorbă cu un vameș. La un moment dat a plecat în spatele autotrenului, nu știu ce să facă. Acolo a căzut brusc la pământ. Vameșul a fost cel care a sunat la 112 după ajutor. Au venit cei de la amulanță, i-au acordat primul ajutor și părea că-și revine. Din păcate, nu a fost așa”, spun surse din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Albița.

Ambulanța l-a transportat pe șoferul de 48 de ani la spitalul din Huși dar acestuia i s-a făcut, din nou, rău, după ce a suferit un infarct. Au fost începute manevrele de resuscitare dar, cu toate eforturile medicilor, acesta nu a mai răspuns și a fost declarat decesul.