
Mii de apartamente din Vaslui au rămas fără curent electric, de ore bune, din cauza unei avarii majore la rețeaua de energie electrică. Mai mulți vasluieni ne-au sunat pentru a ne sesiza faptul că toate apartamentele, magazinele și băncile din zona centrală, mergând spre zona Indepedența și cartierul de la Buium sunt fără curent electric. La bănci sau magazine, dar și la reprezentanțele de telefonie mobilă, oamenii sunt nevoiți să aștepte afară, pe trotuare, deși afară sunt peste 30 de grade Celsius. Și activitatea centrului de vaccinare Felicia, din zona Bazarului, este paralizată de pana de curent. Cei de la E-On nu au putut spune când vor remedia avaria.
