Actualitate

Adio, Alina Ciobanu! Criminala a recunoscut totul, cu seninătate. ”Am înjunghiat-o, stătea cu ochii închiși și fața la perete”

Loredana Atănăsoaie, criminala care și-a măcelărit cea mai bună prietenă, pe Alina, și-a recunoscut fapta și le-a povestit anchetatorilor tot ce s-a întâmplat în noaptea crimei, sperând la o pedeapsă mai blândă, așa cum a văzut că se întâmplă în filme. Alina Ciobanu va fi condusă, joi, pe ultimul drum, de toată suflarea comunei Oșești.

Conform stirileprotv.ro, Alina și Loredana nu se mai înțelegeau – inclusiv din motive legate de serviciu – și le-au cerut șefilor de la hotelul la care lucrau să le mute în camere diferite, însă aceștia au tot amânat momentul.

La audieri, Loredana a fost foarte sinceră: „Am mai avut niște discuții contradictorii cu Alina legate de plecarea ei acasă, întrucât știam că vrea să plece din hotel”.

După care, ea a continuat: „Într-un moment de furie, întrucât Alina îmi răspundea evaziv, am început să tremur. Inițial, am ezitat, însă după aceea am înjunghiat-o. Menționez că Alina nu dormea, însă stătea cu ochii închiși și fața la perete. Nu am vrut să o omor, însă am avut un moment în care m-am pierdut cu firea”.

Timp de 30 de minute, anunță https://stirileprotv.ro/ultimele-stiri/, criminala a privit cum prietena ei cea mai bună își dă ultima suflare și a împiedicat-o să strige după ajutor, chiar dacă aceasta s-a zbătut și a zgâriat-o.

Apoi, suspecta de crimă a scos hainele din valiza Alinei și i-a băgat acolo trupul. Taxiul cu care a transportat cadavrul l-a găsit pe internet și un coleg de muncă a ajutat-o să urce valiza în mașină.

La un moment dat, Loredana coboară din taxi în dreptul unui automat bancar, de unde scoate 2.000 de lei, spunând că vrea să plece la Vaslui. I-a cerut șoferului să o ducă în Vaslui, dar acesta a refuzat-o.

Criminala i-a plătit taximetristului 200 de lei, deși valoarea cursei era de doar 20 de lei.

În parc, Loredana a acționat atent, ca să nu fie văzută și a lăsat cadavrul Alinei sub o bancă.

„M-am uitat în jur să văd dacă sunt camere de filmat sau persoane care m-ar putea vedea. Întrucât nu era nimeni, m-am apropiat de prima bancă și am abandonat trupul Alinei sub această bancă. Am încercat să o pun pe bancă, dar era prea grea și nu am putut”, a declarat ea.

Apoi, suspecta a luat valiza – și a fost surprinsă de o cameră de supraveghere cum verifică geamantanul – și a pornit, pe jos, până la hotelul unde era cazată.

Declarațiile sunt uluitoare, conform Știrilor ProTv. ”Am început să fac curățenie în cameră, ștergând urmele de sânge de pe mochetă și de pe perete și am luat lenjeria și hainele murdare de sânge și le-am pus într-un sac de plastic Acest sac l-am dus dimineață în tomberonul hotelului. Menționez că am apucat să stau o oră în pat dar nu am reușit să dorm”, a spus Loredana procurorilor., conform Știrilor ProTV.

Cât despre motivul care determinat-o să își recunoască crima, fata a spus: „Am recunoscut fapta deoarece am văzut în filme faptul că dacă recunoști fapta săvârșită primești o pedeapsă redusă”.

Adrian Preda

Recent Posts

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

10 ore ago

ULTIMA ORĂ Judecătorii Curţii Constituţionale au anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinția României

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România,…

12 ore ago

GALERIE FOTO, VIDEO Acțiune a pompierilor din Vaslui și Galați, la incendiul de la Rulmenți Bârlad

https://youtu.be/-dG-ocmG5LE https://youtu.be/O26ys6r7tLM https://youtube.com/shorts/HIEgx6ufW4U

14 ore ago

Incendiu de proporții la Rulmenți Bârlad, intervin și pompieri din Galați

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui intervine cu opt autospecială și…

17 ore ago

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

19 ore ago